Bakuchiol - alternativa naturală a retinolului

Bakuchiol - alternativa naturală a retinolului

Alice A.
Scris de Alice A. | 12 Iulie 2024

În ultima perioadă, retinolul a devenit foarte popular și îndrăgit datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă. Deși nimeni nu contestă că retinolul este grozav, se știe, de asemenea, că produsele care conțin acest ingredient pot fi iritante pentru piele. Însă, asta nu înseamnă că persoanele cu tip de ten sensibil nu se pot bucura de aceste avantaje, deoarece au fost introduse produse de skincare pe bază de bakuchiol.


Ce este bakuchiol?

Bakuchiol este un ingredient puternic pe bază de plante, având proprietăți anti-îmbătrânire și fiind perfect pentru pielea sensibilă. Uleiul de bakuchiol este un extract derivat din frunzele și semințele plantei Babchi, fiind folosit în mod tradițional în India și China pentru crearea medicamentelor. În ultima vreme, popularitatea acestui produs a crescut, oamenii devenind din ce în ce mai interesați de alternative naturale ale retinolului. Fiind extrase din plante, serurile și uleiurile de Bakuchiol sunt mai blânde decât retinolul și mai potrivite persoanelor cu afecțiuni ale pielii precum eczema, psoriazisul, dermatita sau pielea sensibilă. În plus, bakuchiol ajută la vindecarea și calmarea pielii datorită proprietăților antiinflamatorii și antibacteriene.

Prin ce se diferențiază bakuchiol de Retinol?

Potrivit pentru vegani


Poate cea mai importantă diferență dintre bakuchiol și retinol este faptul că este potrivit și pentru vegani. Retinolul este un tip de retinoid obtinut în mod obișnuit din gălbenuș de ou și ulei de ficat de pește. Deoarece Bakuchiol este realizat pe bază de plante, toate serumurile și uleiurile de bakuchiol sunt potrivite pentru persoanele vegane.

Potrivit pentru toate tipurile de piele

În ciuda tuturor beneficiilor pe care retinolul le are, persoanele cu pielea sensibilă constată că acestă le poate provoca iritații ale pielii, uscăciune și roșeața. Bakuchiol accelerează regenerarea celulară, calmează și vindecă pielea, oferind aceleași beneficii ca și retinolul fără a sensibiliza pielea. Acest aspect reprezintă un avantaj puternic pentru bakuchiol, oferind persoanelor cu ten sensibil posibilitatea de a se bucura de beneficiile retinolului fără iritații.

Este compatibil cu alte ingrediente

Bakuchiolul poate fi utilizat împreună cu alte ingrediente active fără riscul de interacțiuni negative. De exemplu, poate fi combinat cu vitamina C sau acizi exfolianți, spre deosebire de retinol, care poate fi instabil în prezența unor astfel de ingrediente.

Îngrijirea pielii în timpul sarcinii și în timpul alăptării

În timpul sarcinii este esențial să acordăm o atenție deosebită produselor cosmetice și ingredientelor pe care le utilizăm. După cum bine știm, retinolul nu este un ingredient recomandat a fi utilizat în această perioadă, din cauza efectelor pe care vitamina A le poate avea asupra copilului aflat în dezvoltare. Compoziția chimică a bakuchiol-ului, care, după cum am spus, este produs pe bază de plante, oferă siguranță în utilizarea acestuia. Cu toate acestea, cel mai recomandat este să discuți cu un medic înainte de utilizare, dacă nu ești sigură de folosirea bakuchiol-ului în timpul sarcinii.

Cum să adaugi bakuchiol în rutina ta de skincare?

O rutină de înfrumusețare consecventă și zilnică este esențială pentru un ten cu aspect sănătos. Bakuchiol este adesea folosit sub formă de seruri care se aplică după curățarea pielii și înainte de utilizarea cremelor hidratante. Dar, dacă pielea ta este sensibilă sau predispusă spre uscare, poți aplica crema hidratantă și înainte de aplicarea bakuchiol-ului, pentru a înlătura orice posibilitate de iritare. Deoarece este mai puțin dur decât retinolul, îl poți folosi și dimineața și seara, în funcție de nivelul de tolerare al pielii tale, pentru o eficacitate maximă. Dimineața continuă cu aplicarea unei creme de protecție solară pentru a păstra frumusețea și sănătatea pielii tale.

Rezultate similare cu ale retinolului

1.Reduce semnele de îmbătrânire: Cele două ingrediente accelerează procesul de regenerare celulară și producția de colagen, reducând aspectul liniilor fine și al ridurilor, îmbunătățind textura și aspectul general al pielii.


2.Uniformizează nuanța pielii: Bakuchiol și retinol pătrund profund în piele pentru a ajuta la diminuarea apariției petelor sau a zonelor de hiperpigmentare.


3.Combate acneea, petele și semnele post-acneice: Accelerează procesul de regenerare al celulelor epidermei și exfoliază stratul exterior al pielii menținând tenul curat și luminos.


Recomandări produse

Nature Spell Natural Retinol Bakuchiol Face Serum - Formula îmbogățită cu bakuchiol și squalene, fortifică bariera naturală de protecție a pielii împotriva factorilor externi dăunători precum raze UV, praf, poluare, apă nededurizată, etc. Disponibil la prețul de 39 lei, serul uniformizează nuanța pielii, combate și previne apariția ridurilor și oferă tenului un aspect luminos și revitalizat.

Nature Spell Bakuchiol Face Cream - Formula este îmbogățită cu bakuchiol, acid hialuronic, Matcha și avocado. La un preț de 64,99 lei, această cremă acționează eficient asupra ridurilor și semnelor de îmbătrânire, stimulând sinteza naturală de elastină și colagen, hidratează, reduce hiperpigmentarea și calmează tenul.

Pe parcursul acestui articol, am descoperit beneficiile includerii bakuchiol-ului în rutina de frumusețe, devenind acum mult mai ușor de observat motivele pentru care este recomandată adăugarea acestui ingredient printre produsele tale de îngrijire a tenului. Așadar, Bakuchiol este o alternativă adevarată, blândă și naturală a retinolului. Este un înlocuitor natural, cu o structură similară cu a retinolului, fără a avea însă efectele secundare pe care le poate avea retinolul.

Comentarii

(0)
0 comentarii
Scrie un comentariuScrie un comentariu
Articole similare
Diferența dintre Retinal, Retinol și Retinil Palmitat: Evită capcanele marketingului înșelător

Diferența dintre Retinal, Retinol și Retinil Palmitat: Evită capcanele marketingului înșelător

(3)

De ceva timp vorbesc cu clienții pe chat și am observat cu stupoare că atunci când vine vorba de retinol, există o grămadă de practici de marketing incorecte, folosite inclusiv de companii mari. Acestea promovează produse ce conțin palmitat de retinil (RETINYL PALMITATE) sub denumiri menite să inducă în eroare clienții, cum ar fi Pro-Retinol. Palmitatul de retinil nu este retinol, fiind un ingredient activ cu eficiență anti-age mult mai redusă. Citește în continuare dacă vrei să afli care este diferența între cele două și cum să te protejezi de practicile de marketing incorecte.

Tot ce ar trebui să stii despre Retinol: Aplicare Corectă, Beneficii, Produse Eficiente și Efecte Secundare

Tot ce ar trebui să stii despre Retinol: Aplicare Corectă, Beneficii, Produse Eficiente și Efecte Secundare

(1)

Retinolul este un ingredient activ cu adevărat revoluționar în îngrijirea pielii! Acest articol este ghidul tău complet pentru a înțelege tot ce trebuie să știi despre retinol: de la beneficiile sale remarcabile în combaterea semnelor de îmbătrânire și îmbunătățirea texturii pielii, până la modul corect de aplicare și produsele eficiente pe care trebuie să le incluzi în rutina ta de îngrijire a tenului. Vom explora, de asemenea, cum funcționează acest super-ingredient la nivel celular și vom discuta despre cine ar trebui să-l folosească, fără a neglija să abordăm și posibilele efecte secundare.

10 Sfaturi Esențiale pentru a Folosi Retinolul Corect!

10 Sfaturi Esențiale pentru a Folosi Retinolul Corect!

(2)

Salutare, dragelor! Astăzi vreau să vorbim despre un ingredient magic care poate face minuni pentru pielea noastră: retinolul. Dacă vrei să-ți îmbunătățești rutina de îngrijire a pielii și să obții un ten mai tânăr și mai sănătos, acest articol este pentru tine. Îți voi împărtăși 10 sfaturi esențiale pentru a folosi retinolul corect, astfel încât să obții cele mai bune rezultate fără iritații sau alte neplăceri.

Inapoi sus
Contul meu
Reduceri