Pasiunea mea pentru machiaj începe cu baza perfectă. Cât timp tenul arată luminos, imperfecțiunile sunt estompate și porii au un aspect diminuat, sunt cea mai fericită. Prin prisma job-ului de marketing fairy am avut ocazia să particip la nenumărate shooting-uri susținute makeup artiști renumiți din România și nu numai. Din culisele acestor evenimente memorabile, am prins mici secrete care fac aplicarea produselor de machiaj mult mai ușoară și eficientă, iar în articolul de față le voi împărtăși cu tine.
Cum alegi accesoriul de aplicare al fondului de ten
O întrebare simplă, DAR cu un răspuns complex. Alegerea instrumentului depinde de mai mulți factori precum:
- textura fondului de ten,
- tipul tău de piele,
- finisajul și acoperirea pe care vrei să le obții,
- sau chiar timpul pe care îl ai la dispoziție pentru realizarea bazei.
Cine ar fi crezut, că aplicarea fondului poate fi așa complicată. Adevărul este că, în industria machiajului, ca și în cea a artei, totul este permis, nu există reguli, însă poți testa următoarele accesorii, dacă acestea se potrivesc cu nevoile tale.
Burețelul de machiaj
Probabil ce mai popular accesoriu de aplicare al fondului de ten și nu numai. Dar chiar și așa, cum îți dai seama care este burețelul de machiaj potrivit pentru tipul tău de ten? Poate te-ai întrebat: de ce există atât de multe variante de bureței, dacă toți fac același lucru?
Iată ce aspecte fac diferența între burețeii de machiaj aflați acum pe piața produselor cosmetice:
Materialul
Burețeii de calitate sunt realizați dintr-o spumă numită Hidrofil (Hydrophilic Polyurethane), însă cu siguranță ai auzit și de variantele din latex sau silicon. Când vine vorba de alegerea burețelului de machiaj ideal, îți recomandăm să nu faci rabat de la calitate, întrucât acest lucru se poate întoarce împotriva ta. Cel mai important este să alegi bureței din materiale tratate hipoalergenic, fără latex în compoziție. În caz contrar, consecințele sunt următoarele: spuma în contact cu orice tip de lichid poate dezvolta bacterii și ciuperci și prin urmare apare riscul de a-ți provoca imperfecțiuni și acnee.
Referitor la acei bureței din silicon, hype-ul lor a trecut la fel de repede cum a apărut. Eficiența și finisajul lasă de dorit, iar timpul pe care trebuie să-l acord aplicării îmi depășește orice urmă de răbdare, pe care oricum nu o am dimineața.
Textura
Pentru tenul meu sensibil folosesc doar bureței de calitate, iar acest lucru îl recunosc de la prima atingere, după textură. Dacă burețelul se simte dur sau aspru atunci când este uscat, cu siguranță nu va ajunge în rutina mea de aplicare a fondului de ten. Deși la contactul cu apa, majoritatea burețeilor îți dublează volumul, cei de proastă calitate rămân fermi, în timp ce burețeii de calitate bună devin super moi și catifelați.
Cu cât textura burețelului este mai fină, cu atât fondul de ten se va aplica mai ușor și fără pete inestetice.
Dar, pe lângă variantele clasice, noul meu erou este burețelul cu textură din microfibre. Pur și simplu ador cât de bine și mai ales cât de repede reușește să-mi uniformizeze nuanța tenului, chiar și cu o cantitate mică de produs. Fibrele imită perii unei pensule tip kabuki, aspect ce ajută fondul să se așeze mai bine pe ten și să aibe un aspect cât mai natural.
Forma
Aici gusturile nu se discută. Personal, prefer burețeii de machiaj în formă de ’’ou’’ fără prea multe tăieturi, asta din simplul motiv că oricum sunt moi și îi pot modela astfel încât să ajungă chiar și în zonele greu accesibile ale feței. Cu toate acestea, rolul lateralelor drepte sau curbate este să transforme burețelul de machiaj într-un accesoriu multifuncțional. Astfel, dacă vrei să menții acel efect de ’’my skin, but better’’ poți folosi burețelul de machiaj atât pentru aplicarea fondului de ten, cât și pentru aplicarea corectorului, a produselor de conturare cremoase sau a pudrei.
Densitatea
Așa cum am menționat mai sus, cu cât burețelul este mai ferm, cu atât este mai slab calitativ. În ultimii ani, am devenit din ce în ce mai preocupată de prevenirea ridurilor și nu am nicio intenție să-mi ’’bat’’ fața cu un burețel de machiaj cu densitate mare din următoarele motive: produsul nu se așează uniform pe față, aplicarea durează prea mult, mișcările repetate de tapotare cu un burețel prea dur pot duce apariția prematură a ridurilor. Mai mult, burețeii de machiaj din spumă cu densitate mare sunt mai greu de curățat și își pierd forma destul de rapid.
Sfatul meu este să optezi mereu pentru bureței cât mai moi, pentru că aceștia sunt delicați cu pielea și sunt mult mai eficienți în aplicarea produselor.
Misiunea magazinului nostru online este de a pune la dispoziția iubitorilor de frumusețe, produse și accesorii cosmetice de cea mai bună calitate, la cel mai avantajos preț. Aici sunt burețeii mei preferați pe care i-am testat timp indelungat și pe care îi recomand ori de câte ori am ocazia.
Pensula de machiaj
Aici avem multe de povestit, dar voi încerca să fiu cât mai scurtă și la obiect. Când vine vorba de pensula de machiaj pentru aplicarea fondului de ten mă gândesc instant la următoarele variante:
Pensula kabuki
Particularițăți: Pensula tip kabuki se diferențiază prin forma compactă cu peri scurți, denși și mânerul solid.
Tip de peri: În general, produsele destinate să fie utilizate cu lichide sau cremoase sunt realizate din peri sintetici sau duo-fiber (mix de peri sintetici și naturali). Motivul, perii naturali tind să se încarce cu prea mult produs, iar în acest mod aplicarea devine problematică.
Formă: Există o gamă variată de forme pentru pensulele kabuki, însă cele mai populare sunt cele cu vârful rotunjit, drept sau teșit (oblic). În funcție de forma pensulei, aplicarea devină mai rapidă și eficientă.
- Rotunjită - clasică, este ideală pentru o uniformizare rapidă a produsului. Am în colecția mea acest tip de pensulă și o găsesc ideală pentru toate texturile de fond de ten.
- Oblică - denumită și unghiulară sau teșită se evidențiază prin perii tăiați în formă... oblică. În prezent este tipul meu de pensulă preferat întrucât se mulează foarte bine pe forma feței și ajung ușor chiar și în zonele greu accesibile.
- Dreaptă - avantajul acestei pensule este suprafața mare de estompare, însă în acceași măsură, trebuie să intervii cu o pensulă de detaliu pentru a cizela zonele înguste cum sunt în jurul nasului.
Efect: Aplicarea cu o pensulă de tip kabuki oferă pielii un aspect natural, însă fără să scadă puterea de acoperire a fondului de ten. Ca și în cazul burețelului, procesul de uniformizare al tenului nu trebuie grăbit pentru a evita urmele sau petele inestetice.
Pensula platăParticularități: pensula plată pentru fond de ten se recunoaște după perii alungiți și forma rotunjită
Tip de peri: sintetici sau duo-fiber
Formă: aplatizată, cu vârf rotunjit, mai este denumită și ’’limbă de pisică’’
Efect: Pensula plată este mai mult folosită pentru întinderea fondului de ten, urmând ca pasul de estompare al produsului să fie realizat cu burețelul sau cu o pensula kabuki. Se folosește adesea cu texturile mai dense sau cremoase pentru a evita risipa de produs.
Pensula stippling
Particularități: Această pensulă se face remarcată datorită perilor împărțiti pe două nivele: partea dinspre bază este formată din peri scurți și denși, în timp ce în vârf perii sunt lungi, flexibili și aerisiți.
Tip de peri: sintetici sau duo fiber
Formă: compactă, cu vârf rotunjit
Efect: Rolul acestei pensule este să ofere pielii un aspect uniformizat, fără să încarce tenul. Se folosește în combinație cu texturile lichide pe genul de ten lipsit de imperfecțiuni majore.
Pensulă vs. Burețel de machiaj
Totuși, ce alegi? Pensula de machiaj sau burețelul? Hai să le comparăm:
Acoperire:
Acest lucru ține în mare parte de tipul de fond de ten ales, însă putem confirma că burețelul oferă o acoperire medie cu aspect mai natural, în timp ce cu ajutorul pensulei, vom obține o acoperire mai mare a imperfecținulor dintr-o singură aplicare.
Timpul de aplicare:
Cu cât acordăm mai mult timp estompării fondului cu atât acesta va arăta mai bine pe piele. Cu toate acestea, putem obține un timp bun de estompare atât cu ajutorul pensulei, cât și cu burețelul. De preferat o pensulă kabuki cu vârf teșit cum este cea de la Boys’n Berries Full Cover Brush.
Rezistență în timp:
În acest caz, s-ar putea să găsim o mică mare diferență între pensula de fond de ten și burețelul de machiaj. În general, recomandăm clienților și urmăritorilor noștri să-și înlocuiască burețelul o dată la trei luni, sau chiar la o lună dacă au un ten sensibil și predispus la imperfecțiuni. În schimb, pensulele au o durată mult mai lungă de viață, asta dacă le folosim și le îngrijim așa cum se cuvine. În medie, o pensulă de calitate ne poate ține chiar și 2-3 ani, chiar dacă este folosită zilnic, bineînțeles, în regim personal.
Curățare:
Poate singurul dezavantaj al pensulei este că, după curățare, trebuie lăsată să se usuce, în timp ce burețelul poate fi folosit imediat după igienizare. Însă, dacă ești fan pensulă, o poți igieniza seara, pentru ca dimineața să fie gata de treabă.
PRO MUA Tips:
Nu aplica fondul de ten direct pe accesoriul de aplicare sau pe piele. Folosește o paletă de mixaj sau o suprafață curată, dozează cantitatea de produs dorită, tapotează pensula sau burețelul în produs și abia acum poți începe aplicarea pe ten, din aproape în aproape. Această tehnică se recomandă mai ales în cazul fondurilor de ten mate cu rezistentă ridicată.
Blend! Blend! Blend! Pentru ca fondul de ten să reziste un timp cât mai îndelungat pe ten, dar și pentru un aspect cât mai natural, oferă cât mai mult timp estompării produsului pe față. Acest lucru este recomandat îndiferent dacă folosești burețelul sau pensula. Totodată, makeup artiștii ne îndeamnă să aplicăm fondul de ten în straturi fine și să estompăm cu accesoriul preferat, asta pentru a evita acel aspect cakey.
În concluzie, atât burețelul de machiaj, cât și pensula sunt accesorii potrivite pentru aplicarea fondului de ten, diferența constă în alegerile pe care le vei face tu. Personal, am ambele variante în colecție pentru că mi se întâmplă adesea să am perioade în care prefer burețelul sau pensula. Mai mult, în funcție de textura fondului de ten sau de tipul machiajului pe care vreau să-l realizez, aleg să folosesc pensula sau burețelul.
Îți reamintim că suntem aici pentru tine și ne puteți contacta oricând ai nevoie de o părere, un sfat sau o recomandare personalizată.